Heliportul Spitalului Universitar Bucuresti

Heliportul Spitalului Universitar Bucuresti
Comments Off on Heliportul Spitalului Universitar Bucuresti Heliporturi

Heliportul Spitalului Universitar din Capitală a intrat in folosinta in 2019, fiind primul heliport din incinta unui spital din Bucuresti. Accesul pacienţilor în stare foarte gravă, aduşi cu elicopterul din ţară, este, astfel, mult mai rapid.

În momentul în care elicopterul aterizeaza, pacienții sunt luați de pe platformă și coborâți cu liftul direct în unitatea de primiri urgențe, unde vor primi îngrijiri. In anul 2018, la Spitalul Universitar au fost aduși 200 de pacienți cu elicopterul, dar pentru că nu exista acest heliport, elicopterul ateriza fie la Stadionul Dinamo, fie pe o altă platformă. Apoi, pacienții erau preluați cu ambulanța, iar asta înseamnă că se pierdea timp prețios, uneori chiar și 30 de minute.

Acest heliport era foarte necesar, s-au căutat soluţii de-a lungul timpului. Am identificat această clădire anexă a spitalului pe care, din punct de vedere aeronautic, există suprafeţe protejate disponibile, au putut fi definite două direcţii de zbor, fără obstacole şi pe direcţia predominantă a vântului, care permit aterizarea – atât pe timp de zi, cât şi pe timp de noapte – în siguranţă a elicopterelor„, a precizat Romeo Lupu, manager de proiect al heliportului.